Cu sau fara casca

Astazi am lovit cu masina cu copil de 9-10 ani. Nimic grav, insa m-am speriat ingrozitor!

Mergeam sa o iau pe Teodora si Ilinca, prietena ei, de la scoala, asa cum fac in fiecare zi. Nu eram in intarziere, nu mergeam cu viteza….cand pur si simplu m-am trezit cu acest baiat in fata masinii,…am franat brusc…imi tremurau picioarele…..imi era foarte frica.

S-a ridicat si a fugit pana m-am adunat eu. Am coborat si am strigat dupa el.

“Esti bine? De ce fugi? Vreau sa ma asigur ca nu ai patit ceva!”

Abia cand a vazut ca insist…si-a scosc castile si am repetat..

”Esti bine? Te doare ceva?”

A dat din cap nedumerit, abia daca i-am auzit vocea..

”Sunt bine! N-am nimic!”

Nu stiu daca ai patit vreodata asa ceva, insa eu m-am speriat ingrozitor! M-am gandit cu intr-o clipa totul se poate schimba atat pentru copilul acesta, familia lui, cat si pentru mine, soferul nevinovat ce mergea regulamentar.

M-am intrebat in sinea mea care este oare cauza pentru care acest copil nici nu m-a vazut trecand.

M-am intrebat in sinea mea care este oare cauza pentru care acest copil a simtit sa fuga.

M-am intrebat daca am procedat corect ca nu am stat de vorba cu el mai mult.

M-am intrebat cum oare ar fi fost ok sa procedez.

M-am intrebat daca nu cumva faptul ca avea castile pe urechi a fost un motiv pentru care nu m-a vazut si auzit trecand.

M-am intrebat daca nu cumva copiii de astazi traiesc intr-o lume mult prea plina de televizor, calculator, tableta si iphone si sunt atat de pe alta lume incat chiar si dupa ce sunt loviti de o masina nu-si scot castile.

Nu stiu, poate sunt eu o ciudata care vrea sa-si creasca copiii fara televizor si alte traznai care nu le ajuta la nimic. Desenele animate le primesc la calculator, doar in week-end, iar tableta, pe care i-am cumparat-o Teodorei de un an a fost scoasa din cutia ei doar de 5 ori pana acum, caci a preferat sa facem altceva de fiecare data.

Si-a dorit-o mult de ziua ei, am negociat foarte bine conditiile in care o poate utiliza si sunt foarte incantata ca a si uitat de ea.

Tu ce crezi? Daca acest copil nu ar fi avut castile pe urechi m-ar fi auzit?

Tu-ti lasi copilul la TV? Cate minute pe zi? Controlezi la ce si cat se uita?

Noi nici macar nu mai avem TV si cablu. Mi-am dat seama ca ne distrage atentia si de trei ani este foarte bine fara el. Daca vreau sa aflu o stire o caut pe net!

Si eu vorbesc la telefon folosind castile sau nu :-) cand conduc, insa niciodata nu am avut senzatia ca incurc circulatia sau ca-mi distrage atentia asa incat sa nu pot conduce.

Ma sperie cat de mult sunt lasati copiii de astazi in fata televizorului si a calculatorului. Nu stiu, este oare lipsa de timp sau nepasare?

Este oare o moda astazi ce incurajeaza statul ore intregi la serviciu, fara macar sa ne mai pese nici macar de copiii nostri.

Este oare mai important sa le luam jucarii scumpe, tableta, iphone, decat sa petrecem timp cu ei?

Este oare mai placut sa stam pe facebook sau pe telefon decat ca fim cu ei, nu doar fizic?

Acesta este motivul pentru care nu sunt de acord sa pun in gradinita televizor. Povestile sunt fascinante cand sunt citite si mai ales inchipuite.

Mi-am adus aminte cu emotie de cat de fericiti eram cand primeam la scoala povesti proiectate pe perete si de diapozitivele copilariei mele, ce ma bucur sa le impart cu acesti copiii minunati.

Copiii sunt fascinati de cum “iese povestea” din acel aparat mic, insa nu sunt fascinati de cum turuie toata ziua televozorul fara ca nimeni sa-l opreasca…caci asa-si umple viata omul, cu povesti ce nu sunt ale lui, cu intamplari triste…cu orice altceva decat sa-si asculte vocea interioara, sa se joace cu proprii copiii si sa citeasca o carte ce-i poate schimba viata.

Eu refuz sa-mi cresc copiii asa, si ma bucur din suflet ca aici, la Castel, visul meu drag, au ales sa-si aduca copiii, parinti ca mine, ce-si cresc copiii asa, “ciudat”, dar frumos!

Zilnic scriu articole, ce raman doar in capul meu, caci timp sa ajung sa le mai pun in pagina nu am gasit, insa mi-am propus sa pun fundul pe scaun si sa scriu, zilnic :-)

Rog iertare tuturor celor ce mi-ati scris, iar eu nu am raspuns. O voi face, caci sufletul imi spune ca am multe de impartasit si-i mare pacat sa ramana doar la mine si mamicile mele dragi de la Castel.

Nici macar despre cum s-a nascut Iris, nu ti-am povestit! Despre distractia cu vaccinarea ce am refuzat-o….

Urmeaza…. povesti despre multe experiente de viata traite, simtite si iubite.

Chiar ii spuneam unei prietene, ca as putea scrie nu unul, ci trei articole pe zi, caci fiind in preajma copiilor 10 ore/zi, inspiratie si bucurie am din plin :-)

 

Din suflet,

Mami de 3 printese ;)

 

PS Am schimbat poza. Iti place?

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


7 + patru =