Cum sa-i stimulezi creativitatea piticului tau

CREATIVITATE PE SATURATE :)

bebe creativPentru ca se vorbeste atat de mult despre creativitate, luna aceasta vreau sa povestim mai multe despre cum iti poti ajuta copilul sa-si dezvolte creativitatea si ce metode super simple poti adopta.

Creativitatea conform dex reprezinta – Capacitate de a crea, de a produce valori.

Creativitatea este un proces mental si social care implica generarea unor idei sau concepte noi, sau noi asocieri ale minții creative intre idei sau concepte existente.

Creativitatea este asociata in special cu artele: muzica, arte plastice, dans, literatura, teatru etc. care sunt deseori denumite “arte creative”.  

Astazi, a fi creativ inseamna a avea mai multe sanse de a reusi in plan profesional si social, dar si personal. Pe de alta parte, creativitatea nu este o materie care se invata la scoala si, la prima vedere, nu exista o reteta pe care o poti aplica pentru a stimula creativitatea copiilor. Primul pas este sa afli mai multe despre ce inseamna creativitatea, cum se manifesta la copii si care sunt factorii care o influenteaza.  

creativ de micFactorii care stimuleaza creativitatea

  • Ofera-i ocazia copilului de a aprofunda domeniile care il intereseaza. asimiland informatii noi despre lucrurile care ii plac, va dispune de mai multe cunostinte pornind de la care sa ajunga la idei noi, creative. Daca cel mic inca nu este pasionat in mod special de un anumit domeniu, ajuta-l sa descopere ce ii place sa faca sau sa invete.
  • Incurajeaza-l sa abordeze invatarea in maniere creative: folosirea unor materiale neconventionale, gasirea unor asocieri inedite intre conceptele pe care le are de invatat, inventarea unor tehnici personale de memorare sau a jocurilor pentru memorie il vor ajuta pe copil sa vada invatarea ca pe ceva placut si, in plus, ii va crea obisnuinta de a privi toate sarcinile dintr-un punct de vedere inedit.
  • „Cum altfel am putea face acest lucru?”.Aceasta este intrebarea pe care o poti adresa copilului tau cat mai des, in situatiile cotidiene sau atunci cand trebuie sa luati decizii importante.
  • pene plastelinaInitiaza-l in artele plastice. Activitatile plastice sunt perfecte pentru a stimula creativitatea copilului. Chiar daca nu dispune de ceea ce numim in general „talent”, pictura, desenul, sculptura sau fotografia sunt activitati care il pun pe copil in postura de a crea ceva nou sau de a privi lucrurile dintr-o perspectiva diferita.
  • Ascultati muzica. Muzica actioneaza pozitiv asupra dezvoltarii creativitatii; copilului, mai ales daca aceasta este armonioasa si melodioasa. S-a observat faptul ca muzica are un efect linistitor, calmant asupra copiilor, de aceea este recomnadata la orice varsta.
  • Da-i voie sa fie dezordonat. Putini copii sunt “de la natura” disciplinati. Cei mai multi au o maniera mai “creativa” de a-si pastra ordinea in lucruri. Si ce crezi? Studiile au confirmat ca acei copii care nu sunt presati sa fie ordonati, au o imaginatie mai productiva. Nu sunt constransi in mod constant sa isi spele mainile, sa isi stranga acuarelele din colturile camerei, sa isi adune toate jucariile in cosul special amenajat… acesta nu este un indemn sa il obisnuim prost pe cel mic si sa nu ii mai dam un aspirator in mana, toata copilaria lui. Mai degraba, este un sfat de a nu ii cere in mod constant – zilnic, de exemplu – sa faca aceleasi lucruri si in acelasi mod. Pune mai mult accent pe libertatea de exprimare, decat pe dezordinea care ii urmeaza.
  • Povestiti inainte de culcare, este un pretext numai bun pentru o poveste inventata de cel mic. ai putea descoperi ca piesele din lemn sunt caramizi dintr-un castel care s-a plictisit si care vrea sa devina scriitor, asa ca foloseste urechea de iepure ca pe o pana de scris.
  • Incurajeaza-l sa creeze si sa se joace… si NU sa atinga performanta. Daca cel mic este “daruit”, este nevoie sa ii sporesti darul cu delicatete si cu rabdare. Performanta va urma de la sine. Pentru un copil, orice pretentie inseamna o presiune, si orice presiune il blocheaza. Nu doar emotional, ci si sub aspectul imaginatiei. ii sufoci talentul astfel, in loc sa il sporesti.
  • Ofera-i un colt creativ in casa. Pe cat de bine ii prinde sa aiba camera lui, pe atat de bine ii prinde sa aiba un colt in aceasta camera – sau in alta – in care sa isi desfasoare imaginatia. adica aici sa pastrati voi un “cufar cu zestrea creativa”: un cos incapator sau un dulap cu unul ori mai multe sertare, in care sa adunati o varietate de material pretioase pentru joaca plina de imaginatie a micutului… (boabe, ghinde, seminte si margele, fasii de hartie lucioasa, gofrata, colorata; abtibilduri, stickere, creioane, plastilina, lipici, sclipici, acurele, carton, bloc de desen, snururi de toate felurile, scoici, pene, vata, buretei, chibrite, felicitari, martisoare, pietricele, bucati din materiale textile, din piele sau blanita).
  • Fii tu insuti creativ, adica natural – studiile arata ca parintii care se maimutaresc, rad, canta, danseaza si “dau in mintea copiilor”, fara jena si fara restrictii, au copii mai dezinhibati si mai curajosi, atunci cand vine vorba de initiative creative. asta nu inseamna sa fii altfel decat esti de obicei! Nu te poti forta sa te porti “amuzant”. Insa iti poti da voie sa fii naturala si sa te “prostesti” atunci cand simti sa faci asta. Intra in joaca micutului tau. Dezinvoltura si incurajarea ta ii vor stimula creativitatea si deschiderea catre experiente.

Factorii ce impiedica manifestarea creativitatii la copii

  • Prea multe reguli de comportament impuse copilului. Cu siguranta, exista limite pe care copiii trebuie sa le accepte pentru a se putea adapta in societate. insa, impunand prea multe astfel de limite, copilul poate invata ca exista o singura modalitate de a vedea sau de a actiona: urmand regulile deja stabilite. Creativitatea presupune tocmai depasirea „regulilor” care exista deja, precum si disponibilitatea de a cauta si de a gasi noi modalitati de organizare sau realizare a lucrurilor.
  • Tipare de comportament sau de realizare a unor activitati. Cand copilul are de realizat o anumita tema, iar parintele ii acorda ajutorul, aratandu-i care este modul „corect” in care trebuie sa procedeze, pierde o ocazie de a-i stimula creativitatea. Este de dorit ca modalitatea de realizare a unei teme sa fie descoperita de copil, eventual impreuna cu parintele.
  • sistemul de invatamant prin accentul pe care il pune asupra materiilor obligatorii. Uneori, orele de pictura, desen sau muzica sunt inlocuite de matematica sau romana pentru ca acestea sunt considerate a fi materii mai importante. Ele insa pot limita creativitatea la copii.
  • sistemul de notare. Exista inca situatii in care copiii iau note mari daca reproduc lectia din carte sau sunt depunctati daca introduc in tema pentru acasa si propria parere.

Cum “arata” copilul creativ?

Ca al tau. Apoi, care ar fi profilul lui? Studiile facute pe copii de varsta scolara, din clasele mici, au gasit o legatura intre disciplina si creativitate. Cercetatorii au pornit de la premisa ca cei mai creativi elevi sunt aceia de tip “artist”, cu alte cuvinte boemi, dezorganizati, cu rezulte slabe la materiile fara legatura cu arta. Ei bine, au descoperit contrariul! Cei mai talentati copii, in acelasi timp cu performante la desen, sculptura, muzica, lucru manual si alte astfel de zone, au rezultate bune si foarte bune la invatatura, in general, iar unii exceleaza chiar si intr-un alt domeniu.

Cum se explica asta? Copiii dau dovada de capacitate de concentrare, iar aceasta se manifesta fie cand realizeaza o pictura aparte, fie cand rezolva o problema solicitanta de matematica. apoi, au competente de planificare, estimandu-si timpul necesar si impartirea lui pe ore sau pe segmente temporale, au optimismul care le trebuie, in fata unei partituri sau a unei alte sarcini pretentioase si in contact cu o idee provocatoare, si au perseverenta de a continua si de a petrece atat timp cat este nevoie, atunci cand sarcina de lucru se prelungeste.

Asadar, se pare ca un copil creativ are talent, capacitate de concentrare, optimism, isi planifica timpul si nu se da batut cu usurinta. astfel de trasaturi se invata de la parinti. Parintii sunt modele. asa cum il inveti sa devina echilibrat si sanatos emotional, il inveti – fara sa stii – sa fie si creativ. Tot ce trebuie sa mai faci este sa ii incurajezi talentul innascut, chiar daca pare neproductiv pentru gospodaria ta…

muzica-home

Incurajeaza-l pe cel mic al tau sa vada lucrurile diferit si liber. Pe copil nu este nevoie sa il “inveti” creativitatea, pentru ca el este maestru in asta. Mai ales intre 2 si 10 ani. aceasta este cea mai prolifica perioada. iar primii ani, in intervalul 2-3, imaginatia copilului se intinde pana unde ii dai tu voie; face giumbuslucuri; aduna mere cu pere (caci se poate) si iti face casa un adevarat laborator. Ceea ce semeni in aceasta perioada, va da roade si in continuare. si nici nu este greu. Tot ce are nevoie imaginatia copilului tau acum este sa o incurajezi. Doar ca nu prea ai tu idei despre cum sa faci asta… asa este?

In perioada copilariei, imaginatia micutului debordeaza si se hraneste din cele mai variate surse. 

Asadar, ce sa faci? Da-i libertate si timp. Lasa-l sa picteze in ritmul lui, chiar daca se concentreaza pe 3 nuante de verde si a colorat o singura frunza, in timp ce restul copiilor au vopsit tot copacul. Da-i voie sa experimenteze pe cartea de colorat, desi nu o face conform instructiunilor. Lasa-l sa greseasca si lauda-l, nu il certa. Copilul isi ajusteaza ritmul si stilul in timp, chiar in zona in care este el talentat. Nu va putea da totul dintr-o data, asa ca nu ii cere sa atinga anumite standarde. Le va depasi, singur, peste ceva vreme…

Tine cont de fiecare lucru pe care il creeaza. Lauda ceea ce este frumos si bine facut, iar daca ai idei de a imbunatati, incearca mai intai sa il intrebi pe el cum ar face. Daca a pregatit un suport de creioane din carton si din talpicii tenisilor abia aruncati, analizati impreuna de ce este folositor, de ce nu ar fi si cum sa il eficientizati sau infrumusetati. In loc sa ii critici performanta ori sa ii dai mura in gura solutia, cautati impreuna in sertare sa vedeti ce ati putea utiliza pentru a face suportul de creioane mai usor de folosit si mai atractiv! si insufleteste-l sa vina el cu propuneri si idei! stimuleaza-l, mai ales ca ai cu ce!

Tu cum ii stimulezi creativitatea copilului tau? ai alte idei?

Vino si povesteste-mi intr-un comentariu si nu uita sa dai un share pe pagina de facebook daca ti-a placut aricolul si crezi ca poate ajuta si alte mamici dormice sa-si stimuleze copilul.

Cu drag,
Mariana_Balaban

Comentarii

comentarii

1 comment

  1. Alex luni, 7 ianuarie, 2013 at 14:45 Reply

    Cum le stimulez creativitatea? Ii las sa faca dezordine la jucarii, ii pun pe ei sa faca castelul printeselor asa cum vor ei, desenam impreuna flori, animale si alte lucruri si le punem la expozitie pentru a le compara, ii las sa inventeze propriile lor jocuri si ne jucam impreuna.

    Cam asta e tot ce am facut pana acum!

    Iti multumesc pentru articol! M-a ajutat foarte mult sa vad mai clar interactiunile cu copii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


sapte − = 2